Nimic

Totul se schimba. Azi ma simt singura. Am capatat siguranta necesara de care vorbeam acum putin timp, insa... I`m feeling empty. Stiu ca sunt iubita, stiu ca iubesc. Dar forma asta de singuratate e diferita. Ar putea fi luciditate. Pana acum doua saptamani am trait intr-o euforie dionisiaca. M-am imbatat cu frumos, cu soare, cu stele, cu luna. Multa animatie, multe culori, nimic static. Acum insa, nici eu nu stiu. Eu sunt cea in miscare. Totul tace si sta. Actionam si inainte, dar acum totul parca tine de mine. Oare sunt pe scena? Am iesit din culise? Simt o detasare trista. Inca mai am asteptari, se pare.
Ma indepartez. Nu stiu daca sa raman... Dar haideti sa ne pierdem timpul cu nimicuri. Cu nimicuri? Da. Acum nu empatizez decat cu acei wandereri care sunt in permanenta miscare, cu cei care nu au timp sa mai discearna nimic. Sunt aceia care vor sa se regaseasca si fug. Se reintorc in punctul 0. Materie - antimaterie, nimic - tot. Dar eu sunt asa lucida si ma simt atat de ancorata in soclul lumii fizice. Oare luciditatea nu transcendea planul mundan? E tarziu. Mi-am gasit scuzele necesare pentru a ma resemna din cautarea oarecum absurda a unui adevar pe care nici nu stiu daca vreau sa-l descopar. Prea multa superficialitate, mistificare si lipsa de onestitate. De ce nu spunem ce vrem? De ce nu stim ce vrem? De ce ne complicam viata? Ma pierd in liquid trance and speedcore music. Nu-mi plac. Sau imi plac?! Nici nu conteaza. Nu-mi trezesc amintiri, imi lasa libertatea de a ma detasa de tot, poate si de forma asta de luciditate stranie care se pare ca a pus stapanire pe mine. Ma las purtata de discontinuitatea unei note intrerupte. Piere asa... usor in van. Si cuvintele pier.. in nimic