En pointe

Sunt pe scena. Dansez. Al 3-lea spectacol, poate al 4-lea, nu mai stiu... Ma pierd.
Oameni? Ce oameni? Sunt doar eu. Le grand jeté in slow motion, un val de aplauze. Inca doua piruete. Ma simt ca un dervis rotitor. Nu ma mai opresc. Nu mai simt legile gravitatiei. Plutesc. Zbor. Este real? Nu... nu se poate. Tine de fantastic. Mereu se intampla asa. Parca sunt intr-un vis. Imi traiesc utopia cu fiecare spectacol dat. Cineva mi-a spus ca locul meu este pe scena. Aud... nu! Simt inca un val de aplauze. Am terminat. Sunt intre agonie si extaz pe poante. Acum imi resimt fiecare celula sfarsita. Dar nu mai conteaza. Oamenii ma aplauda, imi zambesc, poate chiar ma iubesc (spuse un gand jucaus). Scena a fost a mea, intr-adevar.  Now, the show must go on. Ma despart de lumea mea iubita, de scena, de toti. Acum e momentul sa iubeasca si pe altcineva.