Am reusit sa prind trenul. Mereu fug. Mereu ajung in ultima clipa. Imi doresc atat de mult sa plec si atat de putin sa ma intorc. Mereu prind trenurile cand e vorba sa plec, dar pierd trenurile de intoarcere. Trebuie. Asa mi-am scris scenariul. I`m a wanderer and I just can`t help it. Nu toti suntem calatori prin viata? Oare nu toti ar trebui sa facem la fel? Sa profitam de fiecare moment ce ne poate aduce zambetul pe buze, ce ne poate incanta tocmai pentru ca nu stim ce ne asteapta? Nu suntem toti suflete nomade ce ratacesc uneori in caravane, alteori singure prin dimensiuni astrale, taramuri necunoscute, ce ajung in oaze de cunoastere, deserturi pustii, in care isi regasesc intelepciunea, ce trec prin mari si oceane de-o infinita profunzime, ce sfideaza mereu predestinarea? Eu cam asta am ales. Toti alegem sa ne pecetluim soarta cu un zambet, un sarut, poate cu o raza de soare sau doar cu un oftat. De ce cu un oftat? Pentru ca nu toti oamenii aleg sa fie fericiti. Pentru ca se pierd usor in labirintul minotaurului. Uita ca pot sa zboare cu adevarat, nu cu acele aripi improvizate ale lui Icar. Ii incearca frica. Ajung sa se teama pana si de umbra lor. Apoi apare si singuratatea. Si gata! S-au pierdut de ei. Ce simplu a fost! Dar se pot regasi. E nevoie sa aleaga din nou. Sa-si rescrie putin scenariul.
Acum e momentul!
Haideti sa rescriem povestea!
No comments:
Post a Comment