Wake me up when september ends

Ada… un cantec, o soapta, fluturi albastri si praf de stele. Niciun contur... lumina si atat. Eternitate, nemarginit. Absolutul adus in Relativ. O ciocofila consacrata, un copil ciudat, naiv, candid. Ipocrizia in sange, teatrul ... la fel. Spirituala, dar pierduta in Univers; lipsita de simt practic, rupta de realitate. Fuge.. fuge de Tot, de ea insasi, de ceilalti. Se teme sa nu greseasca. Se teme de orice scanteie care ar putea sa deschida Cutia Pandorei, sa distruga intr-o clipa imaginea, jocul, rolul, spectacolul. Rezultatul? Vulnerabilitate, poate chiar fragilitate. Ingeri, urme de elefanti albastri, vieti distruse, zambete frante si o panza de paianjen intesata de minciuni, magie, eter, iubire si iluzii... E totul in van? Nu... e doar rolul pe care l-am ales, consecintele pe care mi le asum si un vis. Un vis de ciocolata... 

                                                                                                       septembrie 2008

 

Asa a inceput povestea mea. Pe atunci eram pierduta. Scriam. Plangeam. Mancam ciocolata pentru a compensa lipsa afectiunii, a iubirii. Nu mai conteaza acum. M-am iertat, mi-am acceptat greselile, mi-am recapatat echilibrul. 

            Acum nu mai sunt un copil pierdut, rupt de teluric, selenar, aiurit, vulnerabil, fragil. Acum sunt in sfarsit Ada. Dar ce inseamna asta? 

            Sa deschidem o portita in trecut mai intai.  

             Cateva repere cronologice si efectele mediului in care am crescut, povestea, jocul pe care l-am creat si bineinteles si efectul familiei...  
     
             septembrie 2008 - fuga cu circul (tentativa esuata);
             septembrie 2009 - dignosticata cu personalitate multipla; 
             septembrie 2010 - fuga de-acasa.