Depth

      

        Mi-a facut un desen. Era singurul pe care stia sa-l faca. Contrar asteptarilor mele si tehnicii de-altfel, s-a dovedit a fi foarte profund. O replica se afla si intr-o comuna, sau poate chiar intr-un satuc, uitat intr-un colt de lume, ilustrat pe-un zid inalt.
        O fetita plina de viata pretinde ca vrea sa prinda cu o plasa de fluturi o meduza si doi pesti. Mai e o luna si un soare, cateva pietre destul de solitare si parca mai era ceva. La prima vedere ne duce cu gandul la interconectarea lucrurilor, la materializarea si concretizarea dorintelor si ideilor nebunesti, acelea care te anima si te mentin mereu fericit, plin, viu. Daca insa ne uitam mai de-aproape vedem iubirea in cea mai... pura forma? Nu. O vedem ca pe un joc. Un joc cu multe cautari, cu multi "poate" si inca si cu mai multi "daca". Sa conturam imaginea cu cateva versuri ale domnnului Blaga:

 Copilul râde:
"-Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"-Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"-Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"    

       Da, acum jocul lui e iubirea.
       Pietrele reprezinta fundatia, sistemul de valori, convingeri, credinte, ancora accea ce uneori te tine impamantenit si atunci cand nu trebuie. Pe ele isi va cladi povestea, sau poate le va sterge din desen. Eu asa as face. No rules, plans, no expectations. Just my way. Dar el stie. Eu nu.
Cat despre soare si luna, aici e usor. Reprezinta faptul ca se bucura si traieste din plin fiecare clipa. With the flow (as he used to say). Timpul este irelevant, la fel si spatiul (cateodata).
        Si totusi, parca mai era ceva... nu-mi amintesc acum. Trebuia sa prind un tren. Din fericire l-am pierdut. Si acum imi rasuna din nou in minte - hey oh - de la red hot chili peppers ca in acele seri de mai, cand ma pierdeam in ganduri, in vorbe, in clipele acelea vecine cu eternitatea.