Sunt libera!
O cascada de sentimente se ineaca intr-o poveste, in povestea mea. Am descoperit cum functioneaza alchimia sufletului. Am invatat sa iubesc. Am revenit la trairile copilului din mine. Naivitate, candoare, pufos si multa iubire. Nu mai fug! M-am oprit. In sfarsit m-am oprit!
Am invatat sa dansez, am invatat sa zbor. M-am regasit in sfarsit! Sunt Ada, cea mai fericita persoana de aici, de acum. Un cantec vechi, tocmai sters de praf, o mare de recunostiinta, un univers de iubire, o umbra colorata si un ecou rasunator, pe care-l poti simti in fiecare celula de-a ta, de-a mea, de-a noastra.
Va multumesc mult! Mi-ati aratat ca totul e posibil prin inradacinarea voastra in teluric. Mi-ati aratat ca totul e simplu prin ancorarea voastra in rutina. Ce ati mai facut? Ati tipat disperati la mine ca nu sunt obedienta, ca nu fac si nu sunt cum vreti voi, ca nu va iubesc. Dar eu va iubesc. Mereu. Chiar si atunci cand ma umpleti de note discordante, negative, aiurite, incarcate de amaraciune. Chiar si atunci cand nu aveti incredere in mine, cand nu ma sustineti si-mi spuneti ca sunt un suflet pierdut, un om ratat, fara viitor, lipsit de orice talent sau aptitudine. Mereu v-am iubit. Si atunci cand am fugit de-acasa, de voi, de ideea de a continua sa traiesc intr-un mediu plin de zambete tremurate, aproape false, de priviri atintinte in gol, triste, moarte. De ce sa traiesc in labirintul vostru bolnav? Oglinzi si fum. Nici umbra nu mai aveam.
Dar va multumesc! Am crescut intr-o antiteza totala... intr-o oglinda decorata superb, unde totul se reflecta altfel. A fost nevoie sa-mi taiati aripile pentru a invata apoi sa zbor. A fost nevoie sa faceti totul pentru mine, pentru ca apoi sa pot sa pierd totul si sa invat. A fost nevoie sa ma simt abandonata, pierduta, lipsita de orice reper pentru a ma regasi, pentru a invata sa iubesc si sa iert. Se pare ca dualitatea e necesara. De acum inainte nu va voi mai reprosa nimic. V-am iertat si va iubesc. Va multumesc! Imi pare rau ca v-am pedepsit atat de crud. Poate ca nu a fost nevoie.
No comments:
Post a Comment