Rasareau din mare si se pierdeau
printre stele. Se contopeau in infinit, in dansul de mult uitat al zeilor.
Gustau din sfantul Graal nemurirea si
ajungeau in pragul abisului, al eternei singuratati. S-au imbatat cu ignoranta
si cu efemeritatea clipelor, ajungand sa divinizeze bacantele. Hedonismul a
devenit pecetea, poate chiar blazonul familiei. Sangele albastru se bucura de
fiecare picatura de extaz rupta din
arborele interzis. Au creat lumi, au legat destine, au sadit vise, au redat
speranta.
Incerca sa-si opreasca avalansa nestavilita de amintiri, fara izbanda insa. Privirea i se incetosa. Mintea si trupul nu-i mai dadeau ascultare. Se confrunta din nou cu aceeasi forta dezlantuita, care punea rapid stapanire pe el. Se lasa prada vortexului de nedomolit, fiind complet absorbit de tumultul perceptiilor, acum aiurite, haotice. Se afla din nou la limita cunoasterii, unde granita dintre astral si cauzal devine indefinibila, unde inefabilul se ineaca in Absolut, iar simturile se amesteca si se contopesc, se macina si se re-creeaza, ajung departe de teluric si dionisiac, se rasfrang peste coloanele de lumina alba, iar apoi pier in nemarginit.
No comments:
Post a Comment